O primăvară plină de culoare în Dolj

Elevii din școlile partenere ale proiectului „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj“ au sărbătorit primăvara într-un mod special- elevii de gimnaziu au lucrat felicitări pentru mame, bunici și prietene folosind tehnica quilling.

Quilling-ul este o formă de artă care implică utilizarea de benzi de hârtie care sunt rulate, în forme diferite, şi lipite împreună pentru a crea modele decorative. Lucrarea este înfăşurata în jurul unui ac pentru a crea o formă de bobină de bază. Lucrarea este lipita la vârf și aranjate în formă de bobine pentru a forma flori, frunze, şi diferite modele ornamentale.

Pe de altă parte, liceenii au descoperit care sunt cele 10 femei care au influențat istoria României și pe cea universală. În cadrul atelierului „Femei celebre“, ei au primit informații despre cele 10 femei, au realizat un poster cu principalele idei reținute.

Nici adulții nu au stat degeaba. În cadrul atelierului „Educație pentru sănătate“, ei au descoperit care sunt comportamentele de sănătate, dar și cele de risc și cum îi pot ajuta pe copii și elevi să adopte un sti de viață cât mai sănătos.

Proiectul „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj POCU/74/6/18/104980 - Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Uman 2014-2020“ are o durată de implementare de trei ani și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Obiectivul general al proiectului este promovarea accesului egal la învățământ, pentru reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a mediului educațional, promovarea accesului egal la învățământul preșcolar și școlar și reducerea segregării între copii în județul Dolj. Din grupul țintă fac parte 1100 de persoane, dintre care 800 de copii de diferite vârste și 30 de părinți sau tutori, restul fiind cadre didactice și manageri ai unităților de învățământ partenere.

Toate detaliile proiectului sunt pe www.sieuinvat.ro.